Te-ai întrebat vreodată cum de anumite persoane fac vorbitul în public să pară ceva natural şi lipsit de efort, ca o joacă de copii?
Ei bine, în realitate nu e chiar aşa. O întrebare pe care o primesc des în calitate de trainer, mai ales după ce oamenii află că sunt şi actor, este “Cum poţi să fii atât de relaxat pe scenă şi să vorbeşti cu atâta uşurinţă?”. Este o presupunere pe care o fac foarte mulţi. Iar atunci când sunt pe scenă în calitate de actor, nu sunt eu. Adică sunt eu, dar vorbesc din spatele unei măşti. Aşa că orice aş spune sau face, vine din tiparul de gândire al personajului pe care îl joc și îmi dau voie să pretind că publicul nu există.
Când eşti speaker la un eveniment nu e acelaşi lucru. Vorbitul în public e greu mai ales pentru că te expui şi eşti vulnerabil în faţa celorlalţi.
Indiferent că vorbeşti în faţa a 5, 50 sau 500 de oameni există un grad de disconfort asociat cu vorbitul în public. Şi fie că ne place, fie că nu, din ce în mai multe profesii necesită un oarecare grad de public speaking.
Sunt însă câteva lucruri pe care le poţi face pentru a gestiona mai bine această stare, pe care te sfătuiesc să le faci înainte de orice moment în care ai nevoie să vorbeşti în public.
Înainte să te urci pe scenă
Ce este important de înțeles este că o mare parte din ce te va ajuta în momentul în care urci pe scenă, are loc înainte. Pregătirea nu înseamnă doar să vii mai devreme la sală pentru a te asigura că nu sunt probleme tehnice. Pregătirea şi exerciţiul sunt cheia, Iată deci câteva lucrui pe care le poţi face:
Referitor la audiență:
- Cine este în public?
- De ce vin la prezentarea mea?
- Ce problemă încearcă să rezolve venind la prezentare?
- Cum îi poate ajuta informaţia oferită să îşi rezolve această problemă?
- Cum vor opune rezistenţă informaţiilor pe care încerc să le transmit?
Referitor la mesaj și impactul prezentării:
- Ce vreau să ştie publicul după prezentare? (Informaţiile cu care vreau să rămână)
- Ce vreau să simtă publicul după prezentare? (Emoţiile pe care vreau să le trezesc)
- Ce vreau să facă publicul după prezentare? (Acţiunile pe care vreau să le întreprindă, aşa zisul call to action)
Această tehnică se numeşte Know, Feel, Do (KFD).
În orice prezentare sau discurs, îmi propun să aleg un mesaj cheie. Şi indiferent că vorbesc 5 sau 45 de minute, prezint tema centrală, revin la ea prin exemple, eventual studii şi dovezi dacă este cazul, asigurându-mă că pe parcursul discursului menţionez mesajul cheie în cel puţin 3 momente ale prezentării. Aşadar, chiar şi în situaţia în care publicul uită 90% din discurs, o să ţină minte acel mesaj cheie.
O unealtă foarte utilă pe care o folosesc pentru a îmi strucura discursul este modelul BOMBER-B (vezi articol complet aici).
Pentru a mă asigura că asta nu se întâmplă, dar şi pentru a susţine şi idea precedentă de a vorbi cât mai puţin, mă folosesc de o regulă foarte simplă, numită 10-20-30: 10 slide-uri, pentru fiecare 20 de minute de prezentare, iar cel mai mic font pe care îl folosesc este 30.
Un alt truc pe care l-am învăţat de la Guy Kawasaki este să foloseşti un fundal negru în loc de alb. Asta va da o notă mult mai profi prezentării tale.
După ce îl mai repeţi de câteva ori, o să capeţi din ce în ce mai multă încredere şi o să te simţi mai confortabil că poţi livra discursul fără să îl citeşti.
Pentru că tot suntem la capitolul repetat, un alt lucru important pe care să îl faci pentru a-ţi îmbunătăţi abilitatea de public speaker, este să te înregistrezi în timp ce exersezi. Dacă în urmă cu 10 ani era complicat să ai o înregistrare de o calitate decentă, audio sau video, acum ai în mâna acel dispozitiv cu care o poţi face cu uşurinţă – telefonul.
Apoi cere feedback cuiva de încredere cu ajutorul filmului/înregistrării. Dacă alegi să livrezi discursul direct, într-un cadru mai restrâns, deja eşti cu 2 paşi înainte.
Nu trebuie să memorezi cuvânt cu cuvânt tot discursul, ci doar ideile principale, astfel, dacă te pierzi la un moment dat, îți va fi mai ușor să revii pe parcurs.
Ce ar trebui să memorezi însă sunt începutul şi sfârşitul. Propune-ți să începi şi să finalizezi în forţă, iar în partea din mijloc să vorbeşti natural, ţinându-te de structura de idei pe care ai construit-o în prealabil.
Dacă e nevoie de 10000 de ore ca să ajungi maestru în ceva, chiar dacă nu vrei să ajungi maestru, să ai cât mai multe speech-uri la activ o să te ajute nespus.
Expunerea graduală e cheia către succes în public speaking. Ca să nu mai spun că o să primeşti şi feedback valoros de la ceilalţi.
În timpul discursului
Ce fac eu cu 10 minute înainte de prezentare este să fac Power Posing pentru un minut, timp în care fac şi un exerciţiu de vizualizare în care îmi desenez în minte cum va decurge discursul. Aşa cum gândurile ne influenţează limbajul non-verbal, este valabil şi invers şi îți poți induce starea dorită printr-un anumit limbaj non-verbal. Asta face Power Posing-ul, adică îţi asumi o poziţie de putere în care îţi măreşti volumul cât mai mult, iar asta va contribui la ajustarea mindset-ului.
După asta fac şi o încălzire vocală pentru a mă asigura că am atât muşchii feţei încălziţi, cât şi vocea şi corzile vocale. Este extrem de important când vrei să transmiţi emoţie şi să te asiguri că ai o dicţie impecabilă. Încălzirea vocală contribuie şi la diminuarea senzaţiei de gât care se încleştează.
Închei cu un exerciţiu de încordare a trunchiului prin care pur şi simplu împing un perete încordându-mi abdomenul şi tot trunchiul. Asta va forţa sângele să circule în zona abdominală şi va reduce senzaţia de “fluturi în stomac”. Dacă nu vrei să fii văzut făcând lucrurile astea, te poţi retrage într-o cabină la toaletă.
Închei tot procesul cu câteva guri de apă.
Un exemplu pe care îl dau la cursurile de public speaking pe care le ţin, este situaţia în care vorbeşti de o cronologie, sau de evoluţia în timp a unor lucruri. Începi din partea stângă a scenei şi mergi spre dreapta, oprindu-te pentru fiecare eveniment pe care vrei să îl punctezi. Bine, bine, stânga mea sau stânga lor o să mă întrebi. Când vine vorba de mişcare trebuie să înveţi să gândeşti în oglindă modul în care se vede cum te mişti.
De asemnea, un alt aspect pe care să îl ţii minte este că gesticulatul simetric denotă încredere, stabilitate, statornicie, iar cel asimetric generează energie şi dinamism.
Găseşte puncte comune pe care le ai cu cei din public, lucruri reale şi autentice. Asta trebuie făcut dinainte de prezentare, în cadrul ei însă trebuie să te asiguri că le menţionezi. Imaginează-ţi că eşti în situaţia în care le spui o poveste prietenilor tăi şi vei găsi mai uşor acele puncte de legătură.
La fel de important este şi tonul vocii. Adu-ţi aminte cum e să asculţi un speaker monoton, care nu are inflexiuni. Nu vrei să fii acel speaker. 🙂
În concluzie, pe lângă cele 10 lucruri, nu uita că audienţa este de partea ta. Au venit acolo pentru că vor să asculte un discurs de succes.
Toată lumea are emoţii, aşa că dă-ţi voie să le ai şi foloseşte-le pentru a transmite mai mult. Încearcă să îţi domoleşti criticul intern care îţi spune cât de emoţionat eşti şi ce o să meargă prost. Audienţa nu vede aceste mici momente care pentru tine sunt un capăt de lume.
Dacă vrei să te susțin în drumul public speakingului, lasă-mi un mesaj și discutăm mai multe despre cum te pot ajuta.