De multe ori când sunt întrebat cu ce mă ocup, le spun oamenilor ce fac şi închei cu “şi actor în timpul liber”. Asta pentru că sunt şi actor. De menţionat că prefer teatrul în defavoarea filmului. Am învăţat atât de pe scenă cât şi de la repetiţii multe lucruri pe care le-am “adus” şi în viaţa mea profesională. Spun viaţa profesională pentru că nu am văzut niciodată actoria că pe o carieră. Mai degrabă ca pe o pasiune, iar asta m-a făcut să îmi păstrez entuziasmul, în România fiind destul de provocator să trăieşti din actorie exclusiv.
Dincolo de toate exerciţiile pe care le-am luat din actorie şi dus în zona de training şi team building, m-a ajutat să devin un storyteller mai bun, memorabil şi cu un impact mai mare, indiferent că vorbesc la conferinţe, evenimente sau cu echipa.
Cel mai important lucru învăţat în calitate de actor este că ceea ce faci este să comunici cu adevărat, să colaborezi şi să contribui la “the big picture” a spectacolului, să îţi motivezi colegii când au o zi mai proastă şi să influenţezi publicul să vină cu tine în călătorie, să creadă că ce se întâmplă e real. Şi cam asta facem şi în business, comunicăm, colaborăm, contribuim, iar dacă suntem lideri, influenţăm şi motivăm oamenii din jurul nostru.
Actorie nu prefăcătorie.
Unul dintre primele lucruri învăţate a fost că actoria, e despre a acţiona, aşa cum îi zice numele. Toate acţiunile astea trebuie să aibă o motivaţie, un fundament pentru care personajul se comportă într-un anumit fel. Indiferent că e ceva ce reiese din text sau ceva ce trebuie creat din mintea mea, despre personaj.
Prima dată când am pus ochii pe o fişă de personaj, mi-am amintit instant de întrebările din facultate, de la cursul de psiho-sociologie organizaţională. Întrebări precum:
- Care este obiectivul personajului?
- Ce îl mână în luptă?
- Ce este dispus să facă ca să obţină asta?
- Ce obstacole întâmpină de-a lungul drumului?
- Cum îl transformă tot ceea ce i se întâmplă?
- Ce face pentru a depăşi aceste obstacole? (asta dacă reuşeşte)
Mi-am dat seama că astea sunt întrebări pe care le pot adresa şi când vorbesc despre un client, partener, sau despre cineva cu care lucrez.
Aşa că după ani petrecuţi în repetiţii şi pe scenă, am decis să arunc o privire în urmă şi să văd ce am învăţat din toată această călătorie.
Am devenit mult mai creativ
Am constatat că ceea ce îmi hrăneşte cel mai mult creativitatea este să fac lucruri din afara zonei mele de confort. Să fiu pe scenă în faţa a sute de oameni cu lumina reflectoarelor în ochi cu siguranţă mă scoate în afara zonei de confort. La fel cum au făcut-o şi multele exerciţii în care a trebuit să mă uit în adâncul meu pentru a găsi resursele şi motivaţiile necesare pentru a înţelege de ce personajul pe care îl jucăm se comportă într-un anumit fel.
E ca şi când mi-am dezvoltat această latură care ştie să pună întotdeauna întrebările potrivite. Care gândeşte “outside the box” şi care face conexiunile potrivite.
Observ prin organizaţiile cu care lucrez că creativitatea este o resursă căutată şi nu foarte des întâlnită. Actoria te poate ajuta să îţi sporeşti creativitatea. Şi ce m-a intrigat şi mai tare a fost că o poţi canaliza şi apare atunci când ai nevoie, nu doar în idei care vin aleator.
Am învăţat să folosesc “drama” pentru a crea poveşti cu impact
În calitate de actor, îţi doreşti să creezi o exprienţă memorabilă pentru audienţă. La fel e şi în business, doar că acolo îi spunem “comunicare cu impact”. Indiferent de industria în care activezi, dacă vinzi produse sau servicii, ceea ce vinzi şi promovezi are rolul de a rezolva o problemă pe care clientul tău o are.
Problema asta e personajul negativ, antagonistul, în timp ce soluţia propusă de tine e cel pozitiv, protagonistul, iar asta crează “drama” în mod natural. Din nefericire însă, în business, atunci când vezi o problemă, tendinţa naturală e să propui repede soluţii fără să explorezi cu adevărat problema. E păcat că se întâmplă așa, pentru că asta îţi creează povestea din spate. Asta face comunicarea să aibă impact.
Ca să înţeleg de ce am nevoie de ceva în viaţa mea, trebuie mai întâi să îmi fie foarte clare disconfortul din prezent şi ce pierd dacă nu am acel lucru.
Am învăţat în actorie despre procesualitate pe scenă. Poate te întrebi ce caută termenul ăsta – procesualitate – în actorie, unde e totul despre instinct, trăire, emoţie. Ei bine, nu e chiar aşa. Şi în spatele actoriei există anumite structuri pe care construim, inclusiv partea asta de procesualitate. Ca să înţelegi la ce mă refer, trebuie mai întâi să înţelegi care sunt cei 4 paşi ai procesualităţii:
- Primesc un stimul (solicitare)
- Mă gândesc care sunt opţiunile pe care le am la dispoziţie pentru a reacţiona
- Aleg una dintre opţiuni
- Răspund acelui stimul (soluţie)
În business, de regulă, pasul 1 e o solicitare care vine către noi şi se aşteaptă de la noi pasul 4. În actorie e foarte important să vedem şi paşii 2 şi 3, ei fiind cei care dau savoare personajului şi poveştii.
Am învăţat cum să “exploatez” scenă
Mi se întâmplă des să văd prezentări excepţionale din perspectiva conţinutului, dar care trec neobservate din cauza modului în care sunt livrate. De cele mai multe ori, problema vine din faptul că prezentatorul nu se simte confortabil pe scenă.
Este esenţial să înveţi cum să te foloseşti de scenă, indiferent că scena e una mare sau o sală de şedinţe. Ce îi învăţ mereu pe participanţii la cursurile mele de public speaking şi storytelling, este cât de important e să ştii unde vei fi “pe scenă” în fiecare moment al prezentării tale. Iar asta îţi dă confort şi încredere.
Ăsta e un lucru pe care l-am învăţat din actorie, unde am înţeles cât de important e să ştii care sunt acţiunile pe care le ai de făcut şi care sunt locurile de pe scenă unde vor avea loc aceste acţiuni. Structura asta te ajută ca actor să îţi iei mintea de la “Ce fac cu corpul meu acum?”, “Sunt în locul potrivit, astfel încât să fiu în lumină şi să se vadă ceea ce fac?” şi multe alte întrebări parazite ce pot apărea în timpul spectacolului, dându-ţi voie să te concentrezi pe ce e cu adevărat important.
În prezentări te poate ajuta cu o structură mai clară, un flow al ideilor şi dinamică, pentru că mişcarea de multe ori asta denotă.
Am învăţat să mă folosesc de pauze în vorbire
Auzisem de asta şi în trecut pe la cursuri sau formări pe zona de public speaking, însă nu îi înţelegeam cu adevărat puterea. Asta s-a schimbat în urmă cu ceva timp, când jucam într-un spectacol în care deschideam prima scenă. Totul minunat, doar că am avut un moment de blocaj în care în mintea mea era blanc şi efectiv uitasem prima replică.
Prima reacţie a fost să improvizez cu speranţa că mă va salva partenera, însă am rezistat tentaţiei şi am rămas tăcut. Am făcut câţiva paşi pe scenă, mi-am pus “whisky” într-un pahar şi apoi mi-am amintit ce trebuia să spun (asta doar mulţumită “ancorării poziţiilor în sala”, ce povesteam mai sus). Au fost 10 secunde bune, au părut însă o eternitate.
După spectacol, cineva din public a venit la mine şi mi-a spus, “Când s-a aprins lumina pe scenă mă uitam în telefon, apoi s-a făcut aşa de linişte că puteai auzi musca şi am auzit paşii tăi, am ridicat privirea din telefon şi am fost acolo cu voi în poveste. A fost pentru prima dată când am fost aşa de prinsă la un spectacol de teatru din prima secundă. Felicitări pentru momentul ăla!”.
Pauza, liniştea, momentul de tăcere (în actorie, pauză dramatică :-)) sau cum vrei să îi spui, are rolul de a creşte nivelul de anticipare în spectator şi creşte interesul în mod natural.
Am învăţat să folosesc asta şi în contextul de business, fie că o fac înainte de a prezenta o soluţie propusă unui client sau înainte de a comunica o decizie echipei. Fac asta pentru a mă asigura că sunt acolo cu mine, că mă urmăresc.
Am învăţat să fiu autentic
De multe ori mi se întâmplă să lucrez cu lideri care vin către mine pentru că îşi doresc fie percepuţi într-un anumit fel, din punct de vedere emoţional, în prezentările sau interacţiunile lor. Îi dezamăgesc pe toţi când le spun că pe scenă nu ne prefacem, ci suntem.
Liderii de success îşi adaptează stilul de comunicare diferitelor situaţii în care sunt. Uneori trebuie să fii dur şi să acţionezi ferm (cineva e pe cale să încalce o zonă etică). Alteori e nevoie să fii empatic (să calmezi oamenii în vremuri de pandemie, când trec printr-o schimbare organizaţională sau după o fuziune, să încerci să înţelegi de ce performata cuiva din echipă a scăzut). În alte situaţii e nevoie să comunici clar şi concis (când răspunzi la întrebarea de ce “Cutărescu” a fost promovat şi nu eu?).
În toate situaţiile astea e nevoie de logică, dar mai mult decât atât, e nevoie de autenticitate, sinceritate şi credibilitate.
Îmi amintesc cu drag unele dintre primele interacţiuni cu un text de autor. În timp ce stăteam pe margine şi îi urmăream pe alţi colegi, la sfârşitul scenei ne-au fost adresate două întrebări.
Prima era “Aţi înţeles cine sunt personajele?”.
Cea de-a doua, una mult mai puternică: “I-aţi crezut?”.
În calitate de actor, una dintre temele tale este să descoperi care este “adevărul” personajului tău şi să îl crezi. Spre exmplu, în unul dintre rolurile pe care le-am jucat trebuia să abuzez o femeie pe scenă. Contextul ăsta e atât de departe de realitatea mea ca individ încât, la început, a părut că e ceva ce e imposibil să fac în mod credibil.
Apoi, după premieră, când sora mea a venit la mine şi mi-a spus “Băi, şi eu şi mama ne-am speriat grav când te-am văzut”, am înţeles că au crezut ce se întâmplă. Iar ca actor asta vrei.
Un regizor foarte drag mie, Adrian Sitaru, îmi spunea la un moment dat “Nu mai îmi arăta că joci”. Şi Meryl Streep a zis bine când a zis “Acting is not about being someone different. It’s finding the similarity in what is apparently different, then finding myself in there.”. La fel se întâmplă și cu rolurile pe care le avem în viața profesională.

Autenticitatea îți oferă libertatea de a fi tu în orice situație.
Am învăţat să îmi controlez mai bine vocea
Când eram luat prin surprindere de evenimente sau când trebuia să gestionez o situaţie dificilă, un conflict între colegi de exemplu, vocea părea să nu mai fie acolo cu mine. Sau cel puţin nu în controlul meu.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am învăţat a fost să lucrez cu vocea mea naturală. Să umplu sala fără să ţip. Să spun o şoaptă astfel încât să fie auzită şi de cei din ultimul rând, fără să fie nevoie de microfoane.
Am descoperit de ce mi se “gâtuie” vocea şi mi se pune acel “nod în gât” când am emoţii. Şi nu doar de ce, dar şi ce pot face în privinţa gestionării lor. Nu doar controlul vocii s-a îmbunătăţit, dar şi pronunţia.
Am învăţat să renunţ la control
Dacă o să încerci vreodată un curs de actorie, te invit să îţi laşi teamă, inhibiţiile şi dorinţa de control la uşa de la intrare. E un mediu sigur şi dacă vrei ca investiţia să fie una de pe urma căreia să profiţi din plin, te invit să dai curs tuturor propunerilor profesorilor tăi, oricât de nebune pot părea ele. Ce vei descoperi despre tine în cadrul procesului e ceva ce te va uimi, asta îţi promit.
Ce mi se pare ironic acum e că prin actorie am învăţat cum să nu mai “joc” roluri, ci să fiu mai mult eu.
În concluzie, dacă vrei să fii mai bun în business, măcar la spus poveşti care să îi atingă pe clienţii tăi, te invit să faci un curs de actorie. Eu ţi-l recomand pe cel de la Inlight, unde sigur vei atinge toate punctele menţionate în articol, sunt multe altele disponibile însă, alegerea e la tine.
Aplic toate conceptele învățate în actorie și în programele mele de Public Speaking și Storytelling. Anul acesta organizăm sesiuni de training intensiv, disponibile și publicului larg,. Dacă dorești să afli mai multe detalii sau să te înscrii:
– Accesează pagina de înscrieri la Spotlight – Măiestrie în Public Speaking aici.
– Alătură-te evenimentului publicat pe Facebook, unde publicăm mai multe resurse utile și te ținem la curent cu data finală. Vom reprograma imediat ce se va clarifica situația cu COVID-19 și vom putea organiza sesiunea în siguranță.